Atracții turistice

icon

Obiective turistice în Ținutul Secuiesc

Obiective turistice în Zetea și în zonă:

Localitatea se află în valea strâmtă a râului Târnava Mare. Satele care sunt administrate de Zetea: Subcetate, Izvoare, Șicasău, Deșag și Poiana Târnavei. Zetea este centrul exploatării forestiere și a prelucrării lemnului. Locuitorii acestui sat sunt renumiți pentru prelucrarea lemnului și mai ales pentru realizarea acoperișurilor de șindrilă. Una dintre zicalele secuilor din Zetea este următoarea: „suntem făcuți din praf, dar trăim din lemn”. Primele înscrisuri privind această comună se datează din începutul anilor 1330 și se găsesc în registrul dijmelor papale. În prezent populația comunei numără 5982 de locuitori, 98% sunt romano-catolici.


Datorită barajului din Subcetate care se află la o distanță de 6 km de la centrul comunei și are o suprafață de aproape 140 de hectari satul a devenit cunoscut în toată țara. Iarna lacul îi așteaptă pe cei care doresc să patineze, în zilele calde ale verii aceasta îi așteaptă pe cei care doresc să meargă la scăldat sau în excursii. 
Are păduri mixte (59% molid, 29% fag, 5% stejar), sunt de asemenea foarte răspândite ienupărul, afinele negre și roșii și diferitele ierburi. Pădurile sunt bogate în animale sălbatice (urs, cerb, căprioară, mistreț, găină sălbatică, lup, râs, jder, vulpe), iar apele sunt bogate în pește (păstrăv).
Cetatea lui Zete aflată la nord de sat pe dealul Deșag reprezintă o rezervație naturală arheologică. Satul străvechi Zetea s-a situat la nord de satul prezent, pe dealul Csellő (Cselle) de unde locuitorii satului au fugit la Kerekdomb (Dealul Rotund) aflat la confluența râurilor Târnava și Șicasău când au venit tătarii. Conform poveștilor tradiționale tătarii au distrus satul străvechi, s-au păstrat doar două mori. 
Obiective turistice: Biserica Romano-Catolică construită în anii 1912-14. Aceasta este cea mai mare biserică romano-catolică din zonă. În turnul bisericii se păstrează o ruină gotică, o rozetă ruptă din piatră cu un diametru de 71 cm cu patru semicercuri în mijloc. Această și altarul baroc au fost aduse aici din biserica medievală.
Multitudinea porților secuiești, costumele populare colorate și bucătăria secuiască reprezintă atracții turistice semnificative. De asemenea vizitatorii sunt fascinați și de atracțiile turistice naturale: Cetatea lui Zete, Deșag, barajul din Subcetate, Șicasău, Vărșag, Liban, valea lui Izvoare, Harghita Mădăraș, Alexandrița. 
În localitățile aflate lângă Zetea și în văi există multe căsuțe de weekend care întâmpină oaspeții.             
Pornind din această comună sunt ușor accesibile obiectivele turistice ale Ținutului Secuiesc: satul Corund renumit pentru oalele de lut, salina Praid, Lacul Ursu din Sovata, Lacul Roșu, Băile Tușnad, Lacul Sfânta Ana, castelul Lázár din Lazărea, Șumuleul Ciuc și vârful Munților Harghita.